Evadări palpitante în noapte

25.00 lei cu tva

Citind această carte vei fi încurajat și te vei întări în credință urmărindu-l pe William Tyndale şi ajutoarele lui prin pasajele subterane, castelele tâlharilor, pădurile dese, câmpiile întinse, printre gloanţele ce fluierau prin aer în timp ce ei fugeau din calea vrăjmaşilor lor.

 

Continuă cumpărăturile SKU: RO3013 Categorie: Etichetă:

Omul de pe pajişte

Capitolul 1

În timp ce străbătea pajiştea, cu un coş în mână şi legănând în cealaltă o capă de culoare albastru închis, Margaret Byrckmann era de o frumuseţe deosebita. Privea înainte, dar ochii ei se plecau mereu în faţa soarelui orbitor care apunea cu vâlvătăi roşii, transformând zidurile crenelate ale cetăţii în siluete întunecate.

Dădea prea puţină atenţie splendorii acelei seri, pentru că ochii ei negri scrutau pajiştea. Imediat, un strigăt de bucurie ieşi de pe buzele ei, şi femeia începu să grăbească pasul; dar, înainte de a ajunge prea departe, se opri brusc, dezamăgită:

– Am crezut că e Herman! exclamă ea.

Se uită la omul care mergea cu un aer obosit. Părea prăfuit şi rupt de oboseală, iar înaintarea lui pe cărarea bătătorită părea istovitoare şi dureroasă.

Se gândi că poate călătorea de departe, pentru că părea să care o desagă grea în spate, iar cârja din mână lăsa impresia că îi era foarte greu să înainteze.

– E obosit de moarte, bietul om! murmură ea, în timp ce compasiunea lua locul dezamăgirii. Traversă pajiştea ca să-l întâlnească.

Până când nu s-a oprit, şovăind din cauza oboselii, ca să caute un loc – un copac, o tufă sau orice altceva care l-ar fi apărat de lumina soarelui – omul de pe pajişte n-a văzut-o; dar în momentul în care i s-a adresat, Margaret a ştiut că nu era dintre bărbaţii ţării ei.

– Doamnă, cât mai este până la cetate? întrebă el, cu accent străin.

– Acolo e, răspunse ea blând şi plină de îngrijorare, pentru că picioarele străinului tremurară, iar mâna lui ezită când o ridică să-şi aşeze drept basca. Cu cealaltă apucă strâns cârja ca să nu cadă.

– Acolo? exclamă el, uitându-se pe sub mână. N-o văd din cauza soarelui. Pare să mai fie cale lungă.

– Mai mult de trei kilometri, spuse Margaret.

– Trei kilometri! veni răspunsul dezamăgit. Aşa departe?

– Da, domnule. Şi cum credeţi că o să intraţi în cetate când mai sunt doar câteva minute până la apusul soarelui? Porţile se închid în momentul în care clopotul care anunţă apusul soarelui se opreşte.

– Chiar aşa? răspunse bărbatul descurajat. Am uitat că aici nu e ca în Anglia unde cetăţile cu ziduri sunt atât de puţine. Atunci, înseamnă că trebuie să rămân pe pajişte până la răsăritul soarelui.

– Aţi putea intra, dacă aţi avea un permis de trecere, spuse Margaret, îngrijorată pentru străin; pentru că, în ciuda desăgii şi a semnelor călătoriei, îşi dădu seama că nu era un hoinar obişnuit.

– Dar nu am permis.

Străinul şi fata, tăcuţi, în timp ce soarele trimitea umbre lungi peste iarbă, se uitară în jur după un loc – o colibă, un grajd sau orice altceva unde un om obosit ar putea să se întindă şi să doarmă; dar nu se putea zări nimic de felul acesta, şi nici un sat, aproape sau departe.

– Nu văd nici un loc, spuse Margaret, care nu mai remarcase niciodată până atunci cât de lipsite de case erau câmpurile, decât acum, când era atâta nevoie de ele.

– Păi, bine! Nu trebuie să mă plâng, murmură străinul. De ce aş face-o? Chiar şi scumpul Domn a văzut de multe ori soarele apunând şi nu a avut unde să-şi plece capul. Vorbea mai mult pentru sine, de parcă ar fi uitat că fata se afla lângă el, până când aceasta se mişcă.

– O să mă aşez sub castanul ăsta şi o să-mi încerc norocul, numai dacă locuinţa ta nu este undeva, dincoace de zidurile cetăţii.

– Locuiesc în cetate, domnule, dar paznicii mă cunosc şi am un permis cu care intru înăuntru după ce porţile se închid, spuse Margaret. Dar îmi pare atât de rău pentru dumneata, continuă ea blând.

– Dacă aş şti numai unde să găsesc ceva de mâncare, nu mi-ar mai păsa, spuse străinul, uitându-se în jur cu mâna deasupra ochilor.

O chemare joasă se auzi în timp ce vorbea, ca trilul dulce al unei ultime păsări de seară. Venea dinspre râu, iar Margaret îşi îndreptă repede privirile acolo. Ochii ei negri se luminară, iar buzele fremătară de bucurie; apoi trimise înapoi un strigăt de răspuns, plin de o muzică lină, armonioasă.

Aşa epuizat cum era, străinul, uitându-se la faţa ei palidă, văzu strălucirea din ochii ei, se miră de frumuseţea ei şi zâmbi pentru sine.

– Iertaţi-mă un moment, domnule, exclamă ea după ce răspunsul ei încetă. Mă întorc îndată.

În timp ce vorbea, începu să facă paşi repezi către tânărul care apăruse pe malul râului lat. Acesta se apleca pentru a-şi fixa barca de rădăcinile unei sălcii, dar când o văzu venind, se pregăti să o întâmpine.

– Heman, e un străin acolo! exclamă ea.

– Străin? Nu văd pe nimeni.

Margaret arătă cu degetul înspre bărbatul pe care îl lăsase stând lângă castan.

– A dispărut! exclamă, surprinsă, şi, lăsându-l pe Herman singur, alergă spre locul unde stătuseră ea şi străinul. Apoi, un strigăt de spaimă se auzi de pe buzele ei. Omul zăcea grămadă într-o adâncitură de pământ, şi Margaret, sărind acolo, îngenunche şi se holbă la el cu ochi speriaţi.

– E mort? strigă Herman care sosise repede pe urmele ei, iar acum se afla acolo jos, lângă ea.

– Doamne fereşte! exclamă fata, începând să frece mâinile omului inconştient.

– A venit aici în timp ce te aşteptam pe tine, Herman. A vrut să ştie cât mai e până în cetate şi a părut atât de necăjit când i-am spus că porţile se vor închide în curând – cu mult timp înainte ca el să poată ajunge la ele. Nu-l putem lăsa aici, sărmanul om!

Izbucni aproape brusc la gândul care îi veni.

– Trebuia să-mi fi dat seama! A întrebat dacă există vreun loc de unde să cumpere ceva de mâncare, dar când am auzit chemarea ta, l-am lăsat ca să mă duc la tine. Ce fără minte am fost! adăugă ea cu reproş.

– N-ai fi putut nimeri mai bine, spuse Herman râzând – dar numai în glumă, pentru că aprecia părerea ei de rău.

– Trebuie să-i fie foame, exclamă fata. Trebuie să mănânce asta până când va putea primi o masă bună.

Îşi trase coşul mai aproape şi deschise un borcan pe care îl luase din el. Herman îşi puse braţele în jurul umerilor bărbatului neajutorat, care şedea ghemuit, şi îl trase spre sine. Margaret strecură cu gingăşie supa printre buzele bolnavului.

 •••

Greutate 0.321 kg
Dimensiuni 21 × 13 cm
Alte detalii

Copertă flexibilă
297 pagini

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Evadări palpitante în noapte”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart